Un elev spaniol venit în România cu bursă Erasmus ridiculizează stereotipurile familiei românești. Doar la ArtHouse Central 

Vineri, 29 noiembrie, începând cu ora 20:00, te invităm la ArtHouse Central, să faci cunoștință cu Simon del Montessat, un elev spaniol venit în România cu bursă Erasmus, ce îți va povesti despre membrii familiei Mîndru, cei care, cu atât de multă căldură, l-au primit în casa lor. Simon este „povestitorul” piesei de teatru Hârtii, ursuleți și fete, cel care îi antrenează pe membrii familiei Mîndru în jocul „de-a baba oarba” pe care regizorul piesei îl propune.

Hârtii, ursuleți și fete este o comedie în regia lui Florin Caracala, după un text de Ana Cucu Popescu. Cronicile teatrale caracterizează piesa ca fiind, în esență, o tragedie, însă stilul regizoral, particularitățile textului și jocul scenic ridiculizează atât de bine stereotipurile familiei românești, încât de la această piesă de teatru nu poți să pleci altfel decât râzând în hohote și cu un puternic sentiment că, oricât de stupide ar fi unele pasaje din viață, încă se mai găsește suficient umor pentru a le depăși.

Prețul unui bilet este de 14 lei. Pentru elevi și studenți, prețul este de 9 lei. Rezervările se fac zilnic, la numărul 0754-049 717 (între orele 10:30 – 21:00) sau la rezervari@arthousecentral.ro.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

 
Top