Soț de vânzare: o porție de râs copios la ArtHouse Central
„Soţ de vânzare” este o adaptare scenică după Mihail
Zadornov, o comedie care tratează cu mult umor și nuanțe tragi-comice eterna
temă a trioului conjugal. Se joacă pe scena ArtHouse Central vineri, 11
octombrie 2013, cu începere de la ora 20:00.
Prețul biletului este 25 de lei.
Gala filmului de Autor
Tânăra naivă, "pițiponcică",
zăpăcita, dar determinata Oxana, îi propune Elenei Vladimirovna: o nevastă
așezată, inteligentă și pregătită să facă față oricărei situații o afacere
indecentă: este sau nu este de vânzare soțul acesteia!? Andrei Vasilievici, un
bărbat care își trăiește viața din plin, ca în prima tinerețe, jonglează cu
multă grație cu sexul feminin. Va fi sau nu semnat contractul de
vânzare-cumpărare!? Subiectul tratează cu mult umor şi nuanţe tragi-comice
eterna temă a trioului conjugal, piesă contemporană într-un act cu multiple
răsturnări de situaţii. Cele două personaje feminine sunt interpretate de
actriţele Maria Radu şi Alexandra
Sălcean, iar personajul ,,soţului de vânzare” este întrupat cu multă vervă de
actorul şi regizorul Mariu Gâlea.
Durata spectacolului este o oră şi treizeci de
minute.
Tot în noua
stagiune de la ArtHouse Central, iubitorii de teatru vor avea ocazia să
vizioneze și următoarele piese:
Luni, 07 octombrie 2013 – “ Terapie prin sex “ cu Pușa
Darie;
Vineri, 11 octombrie 2013 – “Soț de vânzare”, de Mihail
Zadornov, cu Marius Gâlea, Maria Radu si Marius Gâlea;
Luni, 14 octombrie 2013 – “Bullets over Lipscani”, cu Dan
Rădulescu, Smaranda Caragea, Cătălin Babliuc, regia: Eugen Geymant;
Vineri,
18 octombrie 2013 – “Breaking up”, de Michael Cristofer, cu Alexandra Ionita si Catalin Babliuc;
Vineri, 25 octombrie 2013 – “7
blesteme… cerute, făcute si legate”, cu Magda Catone, Andrei Runcanu,
Carla Maria Teaha, Irina Strungareanu, Florentin Munteanu, Gabriel Fatu, regia: Chris Simion;
Duminică, 27 octombrie 2013 – “Niște fete”, Catrinel
Dumitrescu, Irina Velcescu, Cristina Florea, Andreea Vasile, Diana Cavallioti
şi Vlad Zamfirescu, regia: Cristian Juncu. Scenografia: Doru Badiu.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu